Tencuiala este folosită pentru acoperirea lemnului și a zidăriei încă din Antichitate. Primele civilizații din India, China, Orientul Mijlociu și Egipt foloseau tencuiala ca protecție împotriva intemperiilor și pentru a crea o suprafață netedă pentru pictură. Romanii au dezvoltat apoi lucrările decorative din stuc. În Evul Mediu, în tencuieli se adăugau diverse materiale, precum părul de cal, pentru a le crește rezistența, iar alte adaosuri, inclusiv lapte, urină și bere, erau folosite pentru a îmbunătăți flexibilitatea. Stucul decorativ a devenit un element important al perioadei baroce, când era modelat și finisat astfel încât să imite marmura și piatra.
În prezent, tencuirea interioară este mai simplă, iar scopul ei este să ofere o suprafață netedă pentru vopsire sau tapetare.
Când vedeți o sobă încastrată sau o casetă de șemineu montată în perete, aspectul este curat și discret. Nu există în jurul ei o placare evidentă cu faianță sau cărămidă, așa cum ați vedea la un șemineu clasic. Pur și simplu face parte din perete. Însă aspectul poate fi înșelător. Ca în cazul unui aisberg, o mare parte se află sub suprafață: interiorul nișei trebuie căptușit corect, coșul și racordul de fum trebuie să evacueze gazele arse, iar peretele din jurul sobei are nevoie de un finisaj special pentru a rămâne în stare bună. Nu este surprinzător că sobele se încălzesc foarte tare, iar o parte din căldură se transmite către peretele din jur. Pereții obișnuiți din locuințe sunt, de regulă, acoperiți cu un strat de tencuială standard, apoi vopsiți sau tapetați. Această tencuială conține o proporție mare de ipsos. Tencuiala obișnuită însă nu este suficientă – când este expusă la temperaturi ridicate, începe să se usuce, să crape și, în cele din urmă, să se desprindă.
De ce avem nevoie de tencuială de finisaj și tencuială de bază termorezistentă?
Tencuiala pe bază de ipsos, sau ipsosul de Paris, este un compus mineral, sulfat de calciu dihidrat. La încălzire, o mare parte din umiditate este eliminată și rezultă un material care poate fi măcinat ușor într-o pulbere fină. După adăugarea apei, începe să se transforme din nou într-o masă solidă. Tencuiala pe bază de ipsos rezistă la căldură la temperaturi scăzute, însă dacă este încălzită peste 50 °C, își pierde treptat conținutul de apă, se întărește, crapă și începe să se exfolieze.
Pentru a evita acest lucru, pe pereții din jurul unei casete de șemineu, în apropierea unei sobe independente, a unei sobe de gătit sau în orice altă zonă expusă la temperaturi ridicate, se folosește o tencuială specială de finisaj termorezistentă, care rezistă până la 650 °C, împreună cu o tencuială de bază care protejează până la 1400 °C.
Cum se folosește tencuiala de finisaj și tencuiala de bază termorezistentă?
Tencuiala de finisaj termorezistentă formează un strat subțire de suprafață, cu grosime de până la 6 mm. Deși are multe în comun cu tencuiala obișnuită pe bază de ipsos și arată similar după finisare, pentru cele mai bune rezultate trebuie aplicată într-un mod ușor diferit. Dacă instalați o sobă într-un corp de coș existent, puteți folosi fie tencuială de bază pentru șemineu, fie placă de construcție pentru șemineu. Cea mai simplă soluție este însă utilizarea sistemului de tencuială de bază și finisaj pe suprafața frontală.
Pentru un rezultat sigur, urmați pașii de mai jos:
Pasul 1: Curățarea suprafeței
Primul pas pentru obținerea celui mai bun rezultat este îndepărtarea tuturor resturilor de tencuială veche de pe corpul coșului, precum și de pe toate uneltele și echipamentele, de exemplu gălețile de amestecare. Orice urmă de ipsos poate contamina tencuiala termorezistentă, poate forma cocoloașe și poate provoca întărirea prea rapidă.
Pasul 2: Tencuiala de bază
După ce zidăria este descoperită și curățată, aplicați un strat de tencuială de bază pentru șemineu. Pentru a obține consistența corectă pentru aplicarea cu gletiera, folosiți apă rece și curată.
Tencuiala de bază se aplică pe o suprafață ușor umezită, la grosimea dorită. Suprafața rugoasă va crea suportul necesar pentru aderența tencuielii de finisaj. Înainte de a continua cu aplicarea tencuielii de finisaj, stratul de bază trebuie să se usuce.
Lăsați tencuiala de bază să se usuce bine timp de trei zile, la o temperatură de cel puțin 20 °C, apoi puteți aplica tencuiala de finisaj. Deși se recomandă 3 zile, timpul necesar va varia în funcție de temperatură și umiditatea relativă.
După ce tencuiala de bază este uscată, aplicați un strat de amorsă de aderență.
Pasul 3: Tencuiala de finisaj
Când amorsa de aderență devine lipicioasă, suprafața este pregătită pentru tencuire până la o grosime maximă de 6 mm. După uscare, tencuiala de finisaj formează un strat dens, care nu poate fi șlefuit, de aceea este esențial să fie netezită cu gletiera în timpul aplicării, până se obține o suprafață fină.
Tencuiala de finisaj are nevoie de cel puțin trei zile pentru a se usca bine până la o nuanță gri deschis, iar în acest timp șemineul sau soba nu trebuie folosite. În general, se recomandă ca soba să fie folosită la început pentru perioade scurte, la putere redusă, iar focul să fie mărit treptat.
La final, pe șemineu sau în zona din jurul sobei se poate aplica vopsea termorezistentă pentru un finisaj decorativ.
